Social media funcționează rareori în izolare de celelalte canale de marketing. Este o piesă dintr-un sistem mai mare, iar eu în calitate de consultant pun preț imens pe crearea unor sisteme de marketing adaptate afacerii tale, în care social media este integrată, acolo unde trebuie, într-un cadru complex, dar bine definit și urmărit de întreaga ta organizație.
Care sunt legăturile dintre social media marketing și restul canalelor
Pe scurt, social media:
- susține reclamele pe care le desfășori, creând împreună cu acestea o vizibilitate autentică pe internet
- construiește încredere cu clienții tăi, actuali și potențiali
- validează decizia lor de a cumpăra de la o firmă care este în armonie cu modul lor de trai și de gândire.
Ca și canal, rețelele de socializare nu trebuie să fie mereu canalul principal, dar sunt aproape mereu relevante.
Când este suficient să utilizezi social media (și când nu)
Există situații în care doar social media (sau utilizarea lor în proporție mare) poate funcționa:
- ai o afacere locală stabilă, cu o bază de clienți satisfăcătoare
- ai deja cerere suficientă și ești mulțumit, sau afacerea ta se confruntă cu cerere crescândă și preferi să satisfaci cererea cât mai adecvat
- ai o ofertă de produse/servicii extrem de clară
În cazurile de mai sus, optimizarea comunicării pe social media, împreună cu o strategie de marketing minimală, poate fi suficientă pentru business-ul tău local.
Situațiile în care social media s-ar putea să nu fie suficientă pentru tine includ:
- atunci când ai nevoie de clienți rapid, termene-limită de respectat, sau alte situații în care depinzi de un progres foarte rapid
- nu ai vizibilitate suficientă pe piață
- piața este foarte competitivă.
Ce aș face eu dacă aș fi consultantul tău de marketing
În primul rând, ar trebui să vedem împreună care sunt obiectivele tale și cum se potrivește social media în peisaj.
Mai apoi, putem alege dacă să integrăm social media într-o strategie mai mare sau dacă lucrăm strict pe această componentă, în funcție de ce are sens pentru tine.
