Reclame pentru PFA-uri și liber profesioniști: merită sau pierdere de bani?

Dacă ești profesionist independent sau te-ai organizat sub formă de PFA, probabil te-ai întrebat deja:

“Merită să bag bani în reclame?”
sau
“Oare funcționează pentru mine?”
ori
“Nu cumva reclamele on-line îmi vor consuma toți banii fără rezultate?”

Iar răspunsul la aceste întrebări este: depinde foarte mult de cum începi.

Pentru profesioniștii independenți, reclamele on-line pot deveni o sursă constantă de clienți… sau o pierdere rapidă de bani, atunci când sunt implementate haotic.

De ce reclamele sunt diferite pentru tine

La fel cum strategia de marketing este complet diferită pentru un PFA comparativ cu un IMM, același lucru este valabil și în modul în care trebuie să vezi reclamele on-line, denumite și ads.

Oricât de ciudat ar suna, tu nu vinzi un produs/serviciu. Acesta e un mod pompos pe care noi, marketer-ii, îl folosim pentru a ajuta clienții să înțeleagă că decizia de cumpărare a unui client s-ar putea să vină mai puțin din prisma bunului vândut, cât din:

  • încrederea pe care o capătă clientul când lucrează cu tine
  • expertiza pe care o deții
  • gradul de personalizare al ofertei tale
  • relația cu tine

Asta înseamnă că oamenii:

  • nu cumpără pe loc
  • nu decid doar pe preț
  • au nevoie să te înțeleagă

De aceea, reclamele nu aduc direct vânzări. Aduc oameni interesați care trebuie convinși. Iar asta este cu atât mai evident în cazul persoanelor care lucrează independent și cărora le este mai greu să își dovedească poziția pe piață (comparativ cu o companie ce are o reputație și o imagine publică foarte vizibilă).

Când NU merită să faci reclame on-line dacă ai activitate independentă

Aici apar cele mai multe frustrări.

Reclamele nu sunt o idee bună dacă:

  • nu îți este clar cui te adresezi
  • nu știi exact ce problemă rezolvi
  • serviciile tale sunt prea generale
  • mesajul tău nu spune nimic concret

Încă ceva. Există și câteva situații “bune” în care reclamele on-line nu sunt alegerea potrivită pentru tine. Hai să-ți dau câteva exemple, să vezi dacă te încadrezi:

  • dacă timpul îți este deja destul de ocupat de clienți, atunci câteva ajustări în strategia ta de marketing pot fi mai mult decât suficiente pentru a avea ocupare deplină și clienți mulțumiți (care răspândesc vorba și aduc noi clienți)
  • multe canale de marketing pot fi captate cu 0 lei: social media, programe de loialitate, campanii de promovare a afacerii tale în rândul clienților deja existenți sau care sunt complet gratuite
  • reclamele on-line prezintă riscul de a aduce prea mulți clienți nepotriviți ție, iar pentru a-i filtra, trebuie sa dedici mult timp, pierdut inutil.

Când merită să investești în reclame

Reclamele încep să funcționeze când:

  • ai un serviciu bine definit
  • ai măcar câțiva clienți (validare)
  • știi exact pe cine vrei să atragi
  • poți explica simplu ce faci

Nu ai nevoie de perfecțiune, dar ai nevoie de un minimum de claritate și strategie optimă.

Cum te poate ajuta un consultant independent?

Dacă ești în căutarea unui consultant de marketing care să îți ofere o soluție personalizată ție, sinceră, și profesionistă, te afli în locul potrivit.

Lucrând cu mine, ai garanția că orice decizie vei lua, vei ști că ești informat cu privire la toate aspectele posibile.

Dacă începi o colaborare cu mine pe partea de ads, primul pas pe care trebuie să îl stabilim este dacă, într-adevăr, merită să utilizezi banii în reclame și dacă există îmbunătățiri pe care le putem face astfel încât să merite.

Partea bună este că, chiar și cu un buget redus, se pot realiza anumite testări inițiale pentru a vedea răspunsul prospecților.

Cu toate că, cu cât bugetul este mai redus, cu atât aceste teste oferă rezultate mai neconcludente, noi ne vom concentra pe optimizarea la maximum a mesajului tău (creativi captivanți, activare clienți, analiză lead-uri) pentru a “scoate” cele mai bune rezultate posibile.

Un plan general arată cam așa:

  1. Definim clientul ideal
  2. Alegem o problemă clară pe care o rezolvi
  3. Formulăm un mesaj simplu și specific
  4. Setăm obiective realist
    (lead-uri, conversații, nu vânzări directe)
  5. Pornim simplu
    • 1–2 campanii
    • buget controlat
    • fără complicații inutile

Dacă ți se pare interesant și ai un business independent în Iași, lasă-mi câteva date despre tine și afacerea ta în formularul meu de evaluare pentru a analiza problema ta, iar, dacă există potențial, ședința inițială de consultanță este complet gratuită.


Citește și alte articole din categoria Despre serviciile mele sau Despre colaborarea noastră.

Mergi pe pagina principală pentru a afla mai multe despre serviciile oferite și pentru a consulta lista de prețuri.

Spune-mi mai multe despre afacerea ta, completând formularul de contact și analiză a nevoilor tale, pentru a afla dacă putem colabora!